Mai mulţi angajaţi ai Consiliului Judeţean şi funcţionari din cadrul primărilor din Dâmboviţa au participat la o suită de cursuri de formare profesională iniţiate în cadrul unui proiect finanţat cu fonduri europene nerambursabile, sub titulatura „Standarde înalte de cunoştinţe şi expertiză pentru funcţionarii publici,instrument strategic de îmbunătăţire durabilă a eficacităţii organizatorice a administraţiei locale în judeţul Dâmboviţa”.

Principalul scop al dezbaterilor l-a reprezentat îmbunătăţirea eficacităţii organizatorice a administraţiilor locale prin furnizarea unor înalte standarde de cunoştinţe şi expertiză pentru funcţionarii cu funcţii de conducere. S-a urmărit şi crearea unei imagini pozitive a uniăţilor administrativ-teritoriale, dar şi medierea şi negocierea disputelor şi conflictelor în administraţia publică. Tot în cadrul proiectului au fost realizate studii privind evaluarea contextului eficacităţii organizaţionale în administraţia publică.

A fost avut în vedere şi modul în care este privit liderul în administraţia publică, imaginea percepută de contribuabil referitor la unitatea administrativ-teritorială. Părerea unanimă a tuturor cursanţilor a fost că derularea acestui program a contribuit la îmbunătăţirea calităţi serviciilor furnizate de administraţiile locale în judeţul Dâmboviţa.

Grupurile ţintă au dobândit noi competenţe, abilităţi şi cunoştinţe. Nu mai punem la socoteală faptul că s-au realizat contacte şi schimburi de experienţă între angajaţi ai administraţiilor locale de pe teritoriul judeţului Dâmboviţa.

cursuri functionari publici 2

Sursa: incomod-media.ro